Conferinţa Permanentă Maghiară - Semjén: Rezoluţia finală a fost adoptată cu un consens total

 

Budapesta, vineri, 16 noiembrie 2018 (MTI) - Conferinţa Permanentă Maghiară (Máért) a adoptat cu un consens total rezoluţia finală a celei de-a XVII-a şedinţe plenare. În politica internă maghiară există un acord neobişnuit între partidele politice care reprezintă forţa reală şi organizaţiile maghiare din afara graniţelor Ungariei, a declarat vicepremierul responsabil pentru politicile naţionale, Zsolt Semjén, la Budapesta, la conferinţa de presă care a avut loc după şedinţă.

Vicepremierul a subliniat că există o excepţie: Coaliţia
Democrată (DK), partidul lui Ferenc Gyurcsány, care nu a participat
la reuniune, deşi a fost invitat.

În istoria Máért este pentru prima oară când se întâmplă aşa
ceva, iar acest lucru este nepoliticos nu faţă de guvernul ungar,
ci faţă de maghiarii din afara graniţelor – a spus Semjén.

Acesta a explicat că, cu excepţia lor, toate partidele
parlamentare şi reprezentanţii maghiarilor din afara graniţelor
Ungariei sunt de acord că cetăţenia maghiară, dreptul de vot şi
autonomia se cuvin.

Din 2010 încoace, resursele financiare dedicate programelor
pentru păstrarea identităţii au crescut de zece ori, iar cele de
dezvoltare economică sunt un succes uriaş, pentru care s-au
cheltuit cincizeci de miliarde de forinţi – a spus Zsolt Semjén.

Guvernul ungar a contribuit la dezvoltarea a 33.000 de companii
maghiare din afara graniţelor, a accentuat acesta, subliniind
totodată că prin asta câştigă toată lumea: maghiarii de peste
hotare, naţiunea majoritară, precum şi economia maghiară prin
creşterea PIB-ului.

A comunicat că numărul instituţiilor de importanţă naţională
este 270, iar decizia prin care o instituţie dobândeşte acest
statut este luată de Conferinţa Permanentă Maghiară.

În cadrul programului prin care sunt susţinuţi copiii care
învaţă în limba maghiară au fost sprijiniţi 230.000 de elevi.
Cuantumul sprijinului este de 22.400 de forinţi pe an, care este
completat de Uniunea Rákóczi cu încă 10.000 de forinţi – a spus
Zsolt Semjén. Acesta a specificat că încă se mai discută dacă în
cazul sprijinului pentru educaţie să se aplice sau nu principiul
priorităţii cazurilor sociale.

În cadrul programului de dezvoltare a grădiniţelor maghiare de
peste hotare se construiesc sau se renovează peste 700 de grădiniţe
- a spus politicianul. Toate cercetările arată că un copil care a
mers la grădiniţă maghiară va fi înscris, cel mai probabil, la o
şcoală maghiară – a subliniat Zsolt Semjén. Acesta a vorbit şi
despre programul Kőrösi Csoma Sándor, prin intermediul căruia în
diasporă vor fi trimişi 140 de bursieri, iar prin programul Petőfi
Sándor, care sprijină comunităţile maghiare răsfirate, vor exista
73 de bursieri.

Pentru programul “Fără graniţe” au fost alocaţi 6 miliarde de
forinţi, scopul acestuia fiind acela de a nu exista niciun elev
maghiar care să termine şcoala fără să fi efectuat vreo vizită în
afara Ungariei, în zonele locuite de comunităţi maghiare. Vor
exista finanţări şi pentru vizita în Ungaria a elevilor maghiari de
peste hotare.

Despre Ucraina Subcarpatică a spus: diplomaţia ungară va
împiedica orice pas al Ucrainei către UE şi NATO, atâta timp cât
încălcările legii vor continua.

Totodată sprijinul acordat medicilor, asistenţilor,
profesorilor şi preoţilor maghiari va fi dublat: bugetul anual de
500.000 de forinţi va face posibil ca aceştia să rămână în ţara lor
natală.

Secretarul de stat al guvernului ungar pentru politică
naţională, Árpád János Potápi a anunţat că, în baza deciziei
Conferinţei Permanente Maghiare, 2019 va fi anul copiilor maghiari
de peste hotare.

La întrebarea agenţiei ungare de presă MTI, secretarul de stat
a relatat că există un buget de un miliard de forinţi pentru aceste
programe; mare parte din buget va fi alocată pe bază de proiecte,
iar din aproximativ 20% se vor sprijini, cel mai probabil, tabere
şi evenimente şcolare.

Elementele din cadrul programului vor fi elaborate în luna
decembrie, anul tematic începe la 1 ianuarie, a explicat.

În rezoluţia adoptată de Máért, pe prima poziţie se află
Ucraina Subcarpatică; maghiarii de acolo pot să se bazeze pe
sprijinul Ungariei, al guvernului ungar şi al tuturor regiunilor
maghiare de peste hotare, a specificat Potápi.