Biblioteca Metropolitană București
Biblioteca publică a bucureștenilor!
„Utopia”, expoziție inedită de pictură semnată Burhan Ahmeti la Artoteca Bibliotecii Metropolitane București
„Utopia”, expoziție inedită de pictură semnată Burhan Ahmeti la Artoteca Bibliotecii Metropolitane București
Biblioteca Metropolitană București (BMB) prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti anunţă vernisajul expoziției personale de pictură Utopia a artistului Burhan Ahmeti, joi, 23 septembrie 2021, începând cu ora 18:00, la Artoteca BMB.
Burhan Ahmeti este un artist plastic, curator și profesor asociat la Facultatea de Pedagogie „Sf. Kliment Ohridski” din Skopje, Macedonia de Nord. Lucrările artistului au putut fi admirate în numeroase expoziţii personale sau de grup atât în ţara de origine, cât şi în străinătate: în Elveția, SUA, Franța, Germania, Kosovo, Marea Britanie, Turcia, Spania, Serbia, Argentina, Croația, Bulgaria, Egipt, Ungaria, Albania, Grecia și Belgia. Recunoscut la nivel internațional, a fost recompensat cu prestigioase premii şi distincţii, dintre care amintim: Premiul IV la Balaton, Vornyarcvashegy, Ungaria, Premiul pentru Artă și Cultură oferit de orașul Gostivar din Macedonia de Nord, Premiul de Excelență pentru Cultură oferit de Primăria Municipiului Suhareka, Kosovo, Premiul I pentru grafică de la DLUM Skopje, Premiul II la World Art Print, Sofia, Bulgaria etc.
În deschiderea evenimentului vor vorbi despre artist și creațiile sale curatorii expoziției Carmen Olteanu, pictor și doctor în arte plastice, Radu George Serafim, critic de artă și invitatul special Marius Tița, critic de artă.
Iubitorii de artă pot vizita expoziția de pictură semnată Burhan Ahmeti, parte din Stagiunea Permanentă de Artă Plastică Temeiuri,  în perioada 23 septembrie – 12 octombrie a.c., de luni până vineri, între orele 09:00-17:00, conform programului Artotecii BMB, Șoseaua Mihai Bravu, Nr. 4. Ca de fiecare dată, evenimentul se va desfășura în condiții de deplină siguranță atât pentru public, cât și pentru personal, în conformitate cu prevederile legale în vigoare impuse în contextul epidemiologic actual (conform HOTĂRÂRII CNSU nr. 70 din 16.09.2021).
Biblioteca Metropolitană București este o rețea de biblioteci publice, aflată sub patronajul Primăriei Municipiului București, care facilitează accesul la informare și lectură, prin serviciul gratuit de împrumut la domiciliu. Prin complexitatea ofertei culturale pe care o pune la dispoziția publicului în filialele sale răspândite în toate sectoarele Bucureștiului, BMB contribuie activ la îmbunătățirea calității vieții membrilor comunității.
21 Sep 2021 Comunicate de presă
 Blind date with a book
Club de robotică marca NITRO Clubs EU, inaugurat în cadrul Bibliotecii Metropolitane București – Biblioteca „Ion Creangă” 
Harta site

Arhiva site
Copyright © Biblioteca Metropolitană București. Toate drepturile rezervate.
← Blind date with a bookClub de robotică marca NITRO Clubs EU, inaugurat în cadrul Bibliotecii Metropolitane București – Biblioteca „Ion Creangă” →