Legea 103/1992 dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult

PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAŢILOR SENATUL

Legea 103/1992 privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult

publicată în Monitorul Oficial nr. 244 din 1.10.1992

 

Actualizata prin:

  • Lege nr. 345/2002 - privind taxa pe valoarea adăugată 01 iunie 2002 Monitorul Oficial 371/2002
  • OUG nr. 92/2000 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 103/1992 privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult 29 ianuarie 2001 Monitorul Oficial 308/2000
  • OUG nr. 92/2000 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 103/1992 privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult 04 iulie 2000 Monitorul Oficial 308/2000
  • Ordonanţă nr. 73/1999 - privind impozitul pe venit 01 ianuarie 2000 Monitorul Oficial 419/1999
  • Ordonanţă nr. 70/1994 - privind impozitul pe profit 01 ianuarie 1997 Monitorul Oficial 246/1994
  • Ordonanţă nr. 70/1994 - privind impozitul pe profit 31 august 1994 Monitorul Oficial 246/1994
  • Parlamentul României adoptă prezenta lege. 

 

 

Art. 1

Biserica Ortodoxă Română şi celelalte culte religioase au, în exclusivitate, dreptul de producere şi valorificare a obiectelor şi veşmintelor de cult, precum şi de tipărire a cărţilor de cult, a celor teologice sau cu conţinut bisericesc, necesare practicării cultului.

Prin obiecte de cult, în sensul prezentei legi, se înţeleg vasele liturgice, icoanele metalice sau litografiate, crucile, crucifixele, mobilierul bisericesc, cruciuliţele şi medalioanele cu imagini religioase specifice cultului, obiectele de colportaj religios şi altele asemenea. Se asimilează obiectelor de cult şi calendarele religioase, precum şi produsele necesare exercitării activităţii de cult, cum ar fi tămîia şi lumînările, cu excepţia celor decorative şi a celor pentru nunţi şi botezuri.

Prin veşminte de cult, în sensul prezentei legi se înţeleg şi stofele şi broderiile specifice, necesare realizării veşmintelor respective.

De asemenea, se asimilează obiectelor de cult tipăriturile de cult, manualele şi cursurile teologice necesare desfăşurării activităţii din instituţiile de învăţămînt religios ale cultului respectiv.

Art. 2

Producerea sau valorificarea bunurilor prevăzute la art. 1 de către alte persoane, fizice sau juridice, decît cultele religioase se poate face numai cu autorizarea lor prealabilă, dată în condiţiile stabilite de către fiecare cult în considerarea propriei sale exclusivităţi.

Art. 3

Ilustratele, pliantele, albumele de artă şi filmele prezentînd lăcaşuri de cult sau obiecte de artă bisericească, cu excepţia celor care fac parte din patrimoniul cultural naţional, se pot realiza numai cu acordul cultului respectiv.

Art. 4

Încălcarea prevederilor art. 1 constituie contravenţie dacă fapta, potrivit legii, nu este considerată infracţiune şi se sancţionează cu amendă de la 5.000.000 lei la 10.000.000 lei.

Bunurile destinate sau folosite la săvârşirea contravenţiei, precum şi cele rezultate din săvârşirea acesteia se confiscă.

Contravenţia se constată şi amenda se aplica de către organele de poliţie, primării sau organele de control ale Ministerului Economiei şi Finanţelor.

 

Legea 103/1992 actualizată prin:

OUG nr. 92/2000 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 103/1992 privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult din 29 iunie 2000, Monitorul Oficial 308/2000 ;

OUG nr. 92/2000 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 103/1992 privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult din 29 iunie 2000, Monitorul Oficial 308/2000 ;

Art. 5

Abrogat.

Legea 103/1992 actualizată prin:

Lege nr. 345/2002 - privind taxa pe valoarea adăugată din 1 iunie 2002, Monitorul Oficial 371/2002 ;

Ordonanţă nr. 73/1999 - privind impozitul pe venit din 27 august 1999, Monitorul Oficial 419/1999 ;

Ordonanţă nr. 70/1994 - privind impozitul pe profit din 29 august 1994, Monitorul Oficial 246/1994 ;

Ordonanţă nr. 70/1994 - privind impozitul pe profit din 29 august 1994, Monitorul Oficial 246/1994 ;

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 7 iulie 1992, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.

 

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

MARŢIAN DAN

Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 8 septembrie 1992, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.

PREŞEDINTELE SENATULUI

academician ALEXANDRU BÎRLĂDEANU

Comentarii despre Legea 103/1992 dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult




Emanuel 2.04.2015
Cum e posibil ca un obiect utiltitar timp de mii de ani, lumanarea sa fie monopolixata de cultele religuioase! Nu o lumanare anume, sau o gama de lumanari CI TOATE, Exceptiile sunt de tot rasul! Ce inseamna lumanari decorative? Iar cele folosite la nunti si botezuri puse ca exceptii sunt tot lumanari de cult de fapt! Cum e posibil sa dai unor culte religioase monopolul pe o sursa de lumina? Inteleg sa aiba cateva modele anume protejate, nu lumanarile IN GENERAL!
Răspunde
cosmin 27.02.2014
O lege prost gandita avem nevoie de aceste obiecte si le importam !!!Cand am putea sa le producem an romania si am creea cateva mi de locuri de munca dar dam de lucru la sloveni italieni si alte natii TIPIC ROMANESC
Răspunde