ecblogo-new_RO_4c (14K)

COMUNICAT DE PRESĂ

2 ianuarie 2007 - Bulgaria și România aderă la Uniunea Europeană

La 1 ianuarie 2007, Uniunea Europeană (UE) s-a extins prin aderarea a două noi state membre, respectiv Bulgaria și România.

Începând cu această dată, băncile centrale naționale (BCN) ale celor două noi state membre sunt integrate în Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC), iar Guvernatorii acestora devin membri ai Consiliului General al Băncii Centrale Europene (BCE). În plus, experții celor două BCN în Comitetele SEBC au statut de membru ori de câte ori acestea se întrunesc în structura respectivă. Având în vedere că Tratatele de aderare au fost semnate în luna aprilie 2005, Guvernatorii băncilor centrale ale celor două noi state membre și experții acestora au participat deja, în calitate de observatori, la întâlnirile Consiliului General și, respectiv, ale comitetelor.

Noile state membre nu vor adopta euro imediat, aceasta urmând să se producă după îndeplinirea criteriilor prevăzute în Tratatul de instituire a Comunității Europene. Spre deosebire de Danemarca și Marea Britanie, cele două noi state membre nu au dreptul de a recurge la "clauza de exceptare" de la adoptarea monedei unice.

Atât BCE, cât și Comisia Europeană vor elabora rapoarte de convergență odată la doi ani sau la solicitarea unui "stat membru cu derogare". Aceste rapoarte stau la baza hotărârii Consiliului UE cu privire la îndeplinirea sau nu de către respectivul stat membru a condițiilor necesare adoptării euro.

Banca Centrală Europeană
Direcția Comunicare
Serviciul Presă și Informare
Kaiserstrasse 29, D-60311 Frankfurt am Main
Tel.: +49 69 1344 8304, Fax: +49 69 1344 7404
Internet: http://www.ecb.int

Reproducerea informațiilor este permisă numai cu indicarea sursei.