traditii, arta si meserii populare, peisaje naturale – mici investitori s-au apucat de proiecte turistice care s-au bucurat de succes. "Romania libera" va prezinta astazi doua idei pentru vacanta de vara, idei care au prins atat la romani, cat si la vizitatorii straini. In Muntii Apuseni, niste bordeie dintr-un catun au fost transformate in casute de vacanta, iar in Bucovina plutaritul pe Bistrita a ajuns distractie turistica.

 

Dupa ce am plecat din orasul Beius, am luat in piept Muntii Apuseni. Drumurile de piatra ne poarta tot mai sus, lasand in urma case mici si locuri din ce in ce mai pustii. Traseul e incatusat la un moment dat de stanci amenintatoare si codrul care ne impresoara are puterea sa transforme ziua in noapte. Asta e calea de 30 de kilometri pe care trebuie s-o facem pana in comuna Rosia. Mai avem de urcat apoi pe muchiile piscurilor, pana cand ajungem in catunul Runcuri, unde doar sase familii isi mai duc azi zilele. Majoritatea batrani, oamenii se uita la noi fara pic de mirare. Deja s-au invatat cu strainii de aproape un an incoace, de cand in vatra lor se face turism. Aici vin olandezi, nemti, francezi, vizitatori de toate natiile, sa-si faca vacanta in pustietate, in locul in care iti tiuie urechile de atata liniste, iar cerul e atat de aproape noaptea incat ai impresia ca poti atinge stelele.

Idee din Franta
Povestea e destul de simpla. L-am intalnit la Oradea pe Viorel Lascu, speolog si patron de firma de constructii, care a avut ideea, cu vreo doi ani in urma, sa reconditioneze case vechi din munti, astfel incat sa poata gazdui in ele turisti. El ne-a zis ca a vazut prima oara in Franta un asemenea gen de a petrece vacanta, acolo unde legislatia interzice demolarea locuintelor vechi. "Unde am fost eu, la niste prieteni, in comuna Obernay, in apropiere de Strasbourg, exista foarte multe case taranesti carora li s-a pastrat arhitectura, in schimb au un confort apropiat de cerintele moderne. Proprietarii le-au reconditionat cu ajutorul unei subventii de la autoritatile locale", spune Viorel Lascu. Inginerul roman a zis sa aplice si in propria lui tara ceea ce vazuse la straini, mai ales ca stia de ani buni comuna Rosia, unde venea sa exploreze pesterile din zona. A cumparat o gospodarie pustie de la niste oraseni care oricum nu doreau sa stea in casa bunicilor defuncti.

Arhaicul modern
Vedem acum patru case aflate pe un teren de 5.000 de metri patrati. Aceleasi "zidituri" erau si inainte. "Am pastrat intocmai arhitectura, nu am schimbat nimic. Pana si lemnul din care sunt facute casele e acelasi. Doar ca l-am tratat cu substante speciale, sa-l protejez contra ciupercilor", spune proprietarul. La prima vedere, constructiile astea nu difera cu nimic fata de restul salasurilor din imprejurimi. Sunt aceleasi mogaldete, cu peretii din lemn si pamant, fiecare cu cate o "palarie" imensa de paie drept acoperis. Numai in aparenta sunt niste "cuiburi" ca oricare altele, pentru ca in momentul in care deschizi usa descoperi inauntru ca "rusticul" a fost imbunatatit cu elemente "de modern". Unele piese de mobilier sunt autentice. Cele noi sunt facute dupa tipicul stramosesc. Surpriza cea mare e toaleta din fiecare casa, care respecta conditiile unei vieti civilizate. Ideea de baza a unui asemenea gen de turism este sa ofere conditii de locuit intr-o casa taraneasca, dar clientii sa beneficieze de standardele moderne ale igienei.

Investitie de 30.000 euro
Nu va inchipuiti ca pe acelasi teren erau la origini patru case. Doar una, cea mai mare, fusese centrul gospodariei, iar celelalte serveau drept anexe pentru animale si alte acareturi. Peretii au fost consolidati si etansati. Pe langa asta, intreprinzatorul a fost nevoit sa traga apa, cu ajutorul unor pompe, de la un parau din apropiere. Apoi a adus si o instalatie de incalzire comuna, pe baza unei centrale termice, astfel incat oaspetii sa poata sta aici si iarna. E adevarat ca mai poti sa te incalzesti si cu lemne, ca sa auzi "cantecul" focului la cate o soba din fiecare camin. La care s-a adaugat curentul electric. Una peste alta, toata investitia s-a dus undeva pe la 30.000 de euro, concluzioneaza gazda.

Fara televizor
Noua locatie turistica a avut primii oaspeti in noiembrie 2007. "Au fost cunoscuti de-ai mei, la inceput, curiosi sa vada ce-i aici. Dupa care vorba s-a dus din om in om. Au inceput sa apara si turistii straini, dintre cei care colinda Apusenii de multa vreme", ne povesteste Viorel Lascu si adauga faptul ca acum are programari de cazare pana aproape de sfarsitul acestui an. Exista oameni care cu cat sunt mai stresati in viata lor de zi cu zi, cu atat vor mai mult sa rupa ritmul, sa vina in creierii muntilor, sa stea fara ziare, fara televizor si sa faca tot ceea ce nu fac acasa la ei. Iata ce-i mana pe calatori pana aici, in Apuseni.

70 de lei camera
Tot complexul poate sa cazeze in total 34 de persoane. O camera cu sase paturi costa 100 de lei pe noapte, iar pentru incaperea cu doua paturi se platesc 70 de lei. Vin si grupuri mai mari, care inchiriaza intregul ansamblu, la pretul de 500 de lei pe noapte.
Cert e ca turistii straini au devenit deja majoritari in zona, fata de "colegii" lor romani. Satenii din catunul Runcuri s-au invatat deja sa le bata strainii in poarta. Oaspetii vor sa invete lucruri noi, asa ca nu se dau in laturi sa mulga vaca, sa coseasca si sa ridice capite de fan. "Ne dor mainile, ca numai prin semne ne intelegem cu ei", rade o batrana care deja ii numeste "vecini" pe olandezi sau nemti. Normal, daca strainii stau aici cu saptamanile…

Comenzi scurte, gesturi aprige. Pluta trebuie sa ramana mereu in mijlocul apei. Bistrita te invarte cum vrea ea daca nu-i ghicesti curentii, mai ales in locurile unde raul serpuieste ametitor. Dar la fel de bine poate fi si o apa domoala. Depinde si de "toanele" ei, cum zic localnicii. Mai ales ca vine "din nori", din Muntii Maramuresului, de la o altitudine de 920 de metri, acolo unde ii este izvorul. Ce sa mai zici de stancile care strajuie luciul orbitor sau arborii seculari care parca ar vrea sa se arunce peste calatorul care s-a incumetat s-o ia la vale pe pluta?

O noua "industrie"
Plutaritul s-a nascut a doua oara, dupa ce toti ii pusesera cruce cu aproape 40 de ani in urma. Vechii plutasi din comuna suceveana Ciocanesti, din cei care au mai apucat sa traiasca pana azi, n-au vrut sa iasa la pensie. De cativa ani incoace, in luna august, in plin sezon estival, taranii leaga din nou cate un "snop" de busteni si ies pe apa, dar numai de placere, pentru turistii dornici de ceva cu totul special. Plutaritul turistic prinde, incetul cu incetul, aspectul unei adevarate industrii care pare sa aiba mare viitor aici, in nordul tarii.

Ultima cursa…
Daca intrebi cine e cel mai mare plutas din locurile acestea, toata lumea te trimite la gospodaria lui Vasile Ciocan. El e omul care a facut ultima cursa din "era industriala" a plutaritului, in 1969. L-am gasit acum in gradina lui, alaturi de nevasta, copii si nepoti. Avea treaba, ba la cartofi, ba la cine stie ce alte verdeturi. Greu o fi pentru un plutas sa-i treaca apa Bistritei la doi pasi de casa, sa-i auda tumultul, si el, omul incaruntit, sa stea pe pamant, nu pe pluta sa, asa cum a facut toata tineretea! Cand ii zicem despre ce vrem sa discutam, i se umezesc ochii. Dar stie cum sa-si stapaneasca oftatul in spatele ridurilor adanci care-i brazdeaza fata, asa ca ne pofteste repede in casa, la un bob de vorba.

22 de ani pe apa
Despre plutarit ar trebui sa vorbim o zi intreaga si tot n-am pune capat "basaditului", adica povestitului. Plutaresti din tata-n fiu. Asta a fost traditia locului, "de la daci incoace". Asa a fost si cu nea Vasile al nostru, care a mai avut norocul sa "prinda" mestesugul acesta, pana sa dispara. "Am mers cu pluta 22 de ani. Duceam busteni de la izvorul Bistritei pana la Vatra Dornei", zice omul nostru. Sa fii tare in picioare, sa ai ochi buni si curaj cu carul. Nimic mai mult pentru cei care invata sa "danseze" cu buturugile pe apa.

Acceleratie inedita
Plutasii aveau "concediu" obligatoriu in timpul iernii, cand raul ingheata, dar primavara, dupa primele semne ale ghioceilor, taranii se puneau pe treaba. Luau vreo zece busteni, ii gaureau cu un burghiu si ii legau unul de altul cu niste cabluri, la care adaugau o prajina, cu rol de carma. Asta era un fel de "locomotiva", care tragea dupa ea "vagoane" nesfarsite de lemne. "Am dus chiar si 300.000 de metri cubi de lemne la un singur drum", isi aminteste batranul. Avea nevoie de numai o zi ca sa ajunga pana la Vatra Dornei cu marfa. Satenii au inventat si un mod de a face ca plutele sa prinda viteza in cazul in care raul era mic. Au ridicat baraje din lemn si bolovani, din loc in loc. Cand un sir de plute se apropia de stavilar, era deschis zagazul, iar apa stransa in spatele lui se repezea la vale, cu tot cu "navele" de pe coama valurilor inspumate. Vechile iezaturi nu mai exista azi. Au fost spulberate de viitura dupa inundatiile catastrofale din 1970.

Minunea
Din punct de vedere economic, plutasii au fost invinsi de mijlocacele moderne de locomotie cu patru decenii in urma. Mult mai repede e transportat lemnul pe sosea, in camion. Dar plutaritul a devenit tare in turism, de cativa ani incoace. Batranii plutari spun ca nu degeaba au asteptat o viata sa mai prinda macar o cursa pe Bistrita. si minunea s-a intamplat. Culmea e ca n-a fost ideea localnicilor, ci mai degraba a turistilor, mai ales a celor straini, care invadeaza an de an Bucovina. Oaspetii au vrut sa vada cum e sa-ti tii echilibrul pe apa.

Pluta cu bancute
Exista deja un traseu stabilit pentru turisti, care se face intr-o ora. Se porneste din locul numit Botos si se merge cale de sase kilometri, pana in apropiere de centrul comunei Ciocanesti. Pluta pentru turisti e mai bine incheiata in cabluri, iar deasupra bustenilor se asaza o platforma speciala, pe care sunt bancute, sa nu stea lumea in picioare. Cert e ca pe o pluta zdravana, facuta din 22 de busteni, incap fara probleme vreo 30 de persoane. Doritori sunt tot mai multi, de la an la an. Tariful de calatorie e negociabil.

Scoala de plutasi
Plutaritul are viitor, se arata optimist Vasile Ciocan. Unii tineri din comuna au inceput sa invete mestesugul stramosesc de la parintii sau bunicii lor. Exista chiar si planul autoritatilor locale de a deschide o scoala de plutarit, unde profesori sa fie batranii cu meseria-n sange. Pana atunci, e bine de stiut ca sunt cateva familii de plutasi la care turistii pot sa apeleze. "La vremuri noi e buna si o meserie veche", rade gazda, care ne-a invitat la o cursa, cand se va deschide sezonul de "fuga pe-ndelete". Peste vreo trei saptamani.

Romanul, mai pretentios
Turismul rural din Romania castiga teren in fiecare an in fata turismului clasic. Traian Badulescu, purtatorul de cuvant al Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism, sustine ca in fiecare an cresterea este de cel putin 15% pe acest domeniu. "Cele mai cautate zone sunt Bran-Moeciu, Bucovina si Maramures, Apuseni, Marginimea Sibiului, iar in ultimul timp nordul Olteniei. Exista o diferenta insa intre preferintele clientilor: strainii sunt mai atrasi de traditii, in timp ce romanii cauta cu orice pret confortul", spune Traian Badulescu.